Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege potrivit căruia poliția locală are atribuția de a aplica sancțiuni conducătorilor de trotinete electrice, pe lângă pietoni sau bicicliști. Inițiativa legislativă modifică art. 7 alin. (1) lit. j) din legea 155/2010, iar în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală are și atribuția de a constata contravenții și aplica sancțiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, bicicliști, conducători de mopede, trotinete electrice și vehicule cu tracțiune animală.
Forma în vigoare a legii precizează că poliția locală "constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, bicicliști, conducători de mopede și vehicule cu tracțiune animală".
Senatul a adoptat proiectul încă din luna mai, în calitate de prim for sesizat. Votul Camerei Deputaților a fost decizional și astfel legea merge la promulgare.
Reguli noi pentru cei care folosesc trotinete electrice: asigurare obligatorie, vârsta minimă de 16 ani și test din legislația rutieră. Comisia juridică din Camera Deputaților a amendat, la începutul lunii noiembrie, un proiect de lege care aduce noi reguli în folosirea trotinetelor.
Deputații juriști propun că, pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă cel puțin 16 ani, iar proprietarii vehiculului trebuie să dețină o asigurare obligatorie.
De asemenea, în cazul trotinetelor electrice în regim de self-service, se va completa un chestionar de 5 întrebări obligatorii, referitoare la legislația rutieră.
O altă prevedere este aceea de a utiliza cască de protecție, dar în anumite condiții, pentru că din statisticile Poliției, toate accidentele mortale sau cu răni grave au fost generate de situațiile în care utilizatorii de trotinetă electrică sau de biciclete electrice nu purtau cască.
Deputații din Comisia juridică urmează să pună în consens noile propuneri cu un alt proiect de lege care să stabilească toate sancțiunile pentru nerespectarea prevederilor acestei legi cu privire la circulația pe drumurile publice a trotinetelor electrice.
După dezbaterile din Comisia Juridică, proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea plenului. Camera Deputaților este forul decizional în acest caz, potrivit Antena 3 CNN.