ADS
ADS
ADS
Eveniment caritabil la Biserica „Uspenia” din Botoșani, pentru un copil bolnav, orfan de tată
Published on 05/12/2023 10:29
STIRI

În seara zilei de 3 decembrie, la Biserica „Uspenia” din Botoșani, a avut loc un concert caritabil de colinde și cântece patriotice. Evenimentul, intitulat „Cântă române, colindă creștine”, și-a propus să sprijine, în pragul sărbătorii Nașterii Domnului, un copil diabetic al cărui tată a murit încercând să salveze un tânăr de la înec.

Proiectul s-a desfășurat în colaborare cu Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Eternitatea. Au participat la interpretare Corul Cântăreților Bisericești din Botoșani, Corul „Antoniada” al Bisericii „Sfântul Antonie” din Botoșani, Corul copiilor de la Biserica „Sfânta Treime” din Botoșani și Corul misionar „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

„O seară plină de emoție și bucurie am trăit alături de tinerii din Corul misionar «Sfântul Ioan Iacob Hozevitul». Ne-au copleșit emoțiile, au curs lacrimi de bucurie și de speranță alături de cei prezenți”, ne-a mărturisit Gabriel Corolea, dirijorul corului misionar.

Mulțumim tuturor celor prezenți pentru dărnicie și gândul la aproapele aflat în suferință. Evenimentul face parte din programul misionar–cultural al Parohiei „Uspenia” Botoșani. (Pr. Paroh Marius Babiuc)

Sursa: doxologia.ro

 

 

 

 

Comments