Zeci de utilaje de deszăpezire au acționat joi seară și în cursul nopții de joi spre vineri, pentru a asigura viabilitatea drumurilor județene și pentru a preveni apariția blocajelor în trafic.
Potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Botoșani, pe drumurile județene au fost mobilizate 20 de utilaje de deszăpezire, inclusiv lame și răspânditoare, fiind utilizate aproximativ 180 de tone de material antiderapant. La acest moment, toate tronsoanele de drum județean sunt deschise circulației în ambele sensuri, iar starea de viabilitate a drumurilor județene este monitorizată în permanență.
„Am intervenit încă de la apariția primelor semne ale fenomenelor specifice iernii, pe toate cele patru zone de deszăpezire, acordând o atenție deosebită drumurilor cu trafic intens. În condițiile meteorologice actuale, situația de pe drumurile județene este bună, nu s-au înregistrat situații care să pună în dificultate intervențiile echipei de deszăpezire. În continuare, toți șefii bazelor de deszăpezire efectuează patrulări și verificări ale stării drumurilor; fiecare bază este echipată cu tot ce este necesar, ceea ce va facilita intervenții rapide și eficiente. Cu toate acestea, participanții la trafic sunt sfătuiți să țină cont de condițiile de iarnă, să-și echipze corect autoturismele și să ajusteze viteza conform condițiilor de trafic, în conformitate cu legea”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.
Oficialii CJ recomandă șoferilor să se informeze cu privire la starea drumurilor înainte de a porni în călătorie, apelând la Dispeceratul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, la numărul de telefon 0231/510.792.