În scopul păstrării și promovării tradițiilor, obiceiurilor și culturii locale specifice acestui moment al sfârșitului de an, pe 31 decembrie, începând cu ora 11:00, va avea loc Parada Datini și Obiceiuri de Anul Nou „Mâine Anul se-nnoiește”, Ediția I.
Această paradă, aflată la prima ediție, este organizată de Asociația Culturală „VIVAT ROMA”, în colaborare cu Primăria Comunei Roma și Școala Generală nr. 1 Roma, și se va desfășura după următorul program:
-11:00 – 11:30: Adunarea participanților pe platoul Căminului Cultural Roma;
-11:30 – 12:00: Parada participanților pe Strada Brazilor, pe traseul stabilit;
-12:00 – 13:00: Evoluția participanților pe platoul Primăriei Comunei Roma.