Direcţia pentru Sport și Agrement Botoşani a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea a două posturi vacante, în cadrul instituției.
Primul post disponibil este de inspector de specialitate, grad I, în cadrul Compartimentului Investiții și Administrativ. Candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- Studii universitare de licență (de lungă durată), absolvite cu diplomă în domeniile: construcții civile și industriale, drumuri și poduri, electrotehnică sau hidrotehnică;
- Vechime de minimum 3 ani în muncă și în specialitatea studiilor;
- Cunoștințe de utilizare a calculatorului – nivel mediu, în special în aplicații precum Word, Excel și programe tehnice;
- Permis de conducere categoria B.
Cel de-al doilea post scos la concurs este cel de muncitor calificat – fochist, în cadrul Compartimentului Administrare Sala Polivalentă. Condițiile de participare sunt:
- Studii medii, minimum 10 clase;
- Nu este necesară experiență anterioară;
- Certificat de absolvire a cursului de fochist Clasa C, eliberat de un formator autorizat de ISCIR;
- Autorizația de fochist, clasa C (pentru cazane cu apă caldă și cazane de abur de joasă presiune) constituie un avantaj.