Societatea Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că, începând cu 1 august 2025, se va aplica o majorare a cotei de TVA de la 9% la 11% pentru serviciile de alimentare cu apă și de canalizare‑epurare, conform modificărilor aduse Codului Fiscal prin Legea nr. 141/25.07.2025 privind unele măsuri fiscal‑bugetare.
Potrivit comunicatului transmis de operator, tarifele fără TVA rămân neschimbate, însă prețurile finale cu TVA vor fi ajustate astfel:
Apă potabilă produsă, transportată și distribuită:
- Preț vechi (TVA 9% inclus): 9,17 lei/m³
- Preț nou (TVA 11% inclus, din 01.08.2025): 9,34 lei/m³ (0,00934 lei/litru)
- Preț fără TVA: 8,41 lei/m³
Canalizare‑epurare:
- Preț vechi (TVA 9% inclus): 6,76 lei/m³
- Preț nou (TVA 11% inclus, din 01.08.2025): 6,88 lei/m³ (0,00688 lei/litru)
- Preț fără TVA: 6,20 lei/m³
Nova Apaserv precizează că aceste tarife sunt valabile pentru toate localitățile din aria sa de operare, iar singura modificare aplicată este cea privind cota de TVA.