Ministerul Educației a anunțat schimbări majore în sistemul de burse universitare, care vor intra în vigoare începând cu anul universitar 2025–2026. Ordinul publicat recent în Monitorul Oficial prevede o reducere cu 40% a fondului total destinat burselor, ca urmare a măsurilor fiscal-bugetare asumate de Guvernul Ilie Bolojan, informează edupedu.ro.
Una dintre cele mai importante modificări vizează bursa pentru cariera didactică, care va fi raportată la salariul minim net, și nu la cel brut, cum se calcula anterior. Astfel, cuantumul acesteia va fi de 2.165 de lei lunar, față de aproximativ 3.700 de lei cât era până acum, pierderea fiind de peste 1.500 de lei.
De asemenea, bursele vor fi acordate numai pe durata semestrelor, în perioada activităților didactice (cursuri, seminare, laboratoare, sesiuni de examene), și exclusiv studenților înmatriculați pe locuri bugetate. Nu vor mai fi plătite burse în vacanțele intersemestriale sau pe perioada verii, inclusiv cele sociale, care vor rămâne la un cuantum minim de 925 de lei lunar.
O altă schimbare majoră este eliminarea completă a burselor de excelență olimpică, care erau destinate studenților din anul I cu performanțe academice deosebite în liceu sau medalii la olimpiade internaționale.
Conform noilor reglementări, universitățile vor trebui să decidă dacă păstrează cuantumul actual al burselor pentru un număr mai mic de beneficiari sau dacă reduc valoarea lor pentru a sprijini mai mulți studenți.
Măsurile vin în contextul în care bugetul pentru burse universitare a fost recalculat pe baza salariului minim net, iar impactul financiar asupra studenților va fi resimțit încă din anul universitar 2025–2026.