Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Botoșani a efectuat, în primul semestru al acestui an, 43 de acțiuni de control operativ în spitalele și cabinetele de medicină de familie din județ, verificând un total de 85 de furnizori de servicii medicale. De asemenea, patru controale au vizat persoane juridice ai căror salariați au beneficiat de certificate de concediu medical.
Potrivit reprezentanților CJAS, în urma verificărilor au fost aplicate măsuri în valoare de peste 350.000 de lei și a fost recuperată contravaloarea unor servicii medicale în valoare de peste 81.000 de lei.
Neregulile constatate includ nerespectarea programului de lucru declarat la contract, absența medicului în centrele de permanență, acordarea de tratamente de către un asistent medical în lipsa medicului, completarea incorectă a certificatelor de concediu medical de către un medic de familie și lipsa registrului de consultații la domiciliu într-un cabinet medical.
De asemenea, CJAS a descoperit situații în care servicii medicale raportate și decontate nu erau consemnate în documentele de evidență primară sau documentele nu conțineau informațiile obligatorii pentru a permite decontarea, atât în medicina primară și dentară, cât și în ambulatoriul de specialitate și în cabinetul de recuperare medicală al unui spital.