ADS
ADS
ADS
Restricții de circulație în Centrul Istoric al Botoșaniului timp de trei zile
By Administrator
Published on 19/08/2025 15:11
STIRI

Municipiul Botoșani se pregătește pentru cea de-a IV-a ediție a Festivalului Instituțiilor de Cultură, eveniment care se va desfășura în perioada 20 – 22 august, în Piața 1 Decembrie, din Centrul Istoric.

Pentru buna desfășurare a manifestărilor artistice, polițiștii rutieri au anunțat restricții de circulație pe strada Victoriei, în zona evenimentului, cu excepția riveranilor.

Astfel, miercuri, 20 august, și vineri, 22 august, traficul va fi restricționat între orele 19:00 și 22:30, iar joi, 21 august, între orele 17:00 și 22:30, până la finalul spectacolelor programate.

Autoritățile recomandă șoferilor să evite zona Centrului Istoric în intervalele menționate și să utilizeze rutele alternative puse la dispoziție, pentru a preveni aglomerația.

 

Comments