Pe 14 septembrie, credincioșii ortodocși prăznuiesc Înălțarea Sfintei Cruci, cea mai veche și importantă sărbătoare dedicată lemnului pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Praznicul amintește de descoperirea Crucii Domnului pe Muntele Golgota, de către împărăteasa Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare.

Sărbătoarea, cunoscută în popor drept Ziua Crucii, este ținută cu post și rugăciune pentru sănătatea familiei și pentru belșug în gospodării. Credincioșii duc la biserică ulcele noi cu miere și lapte, împodobite cu ață roșie și colaci, pe care le dau de pomană pentru sufletele celor trecuți la Domnul.

Tradițiile populare spun că după Ziua Crucii începe toamna adevărată: dacă tuna în această zi, toamna va fi lungă, iar trecerea ciorilor anunță venirea brumei. Tot acum, se crede că șerpii și gângăniile se ascund, pregătindu-se pentru iarnă, iar în gospodării nu este bine să se taie lemne pentru a nu atrage reptilele.

Obiceiurile transmit că nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune și pește, iar mulți credincioși țin post negru. Totodată, strugurii din ultima tufă de vie se lasă ca ofrandă pentru Dumnezeu, fiind numiți „Strugurii lui Dumnezeu”.

De Ziua Crucii se culeg plante de leac – boz, mătrăgună, micșunele sau năvalnic – care, sfințite la biserică împreună cu flori și busuioc, capătă puteri vindecătoare. Busuiocul sfințit se folosește în gospodării pentru a alunga bolile, pentru a proteja casele de trăsnete sau pentru a feri păsările și animalele de rele.

Un alt obicei este bătutul nucilor și strângerea ramurilor de alun, considerate a avea puteri miraculoase, folosite de fântânari pentru a descoperi izvoare ascunse.