Tribunalul Botoșani a decis joi prelungirea arestului preventiv pentru Mihaela Gîlcă, o tânără de 21 de ani acuzată de tentativă de omor.
Femeia a fost arestată pe 30 august, după ce, la sfârșitul lunii august, ar fi înjunghiat o altă tânără în zona gâtului, punându-i viața în pericol. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au solicitat ca aceasta să rămână după gratii, iar instanța le-a admis cererea.
Judecătorii au dispus ca mandatul de arestare să fie prelungit cu 30 de zile, în perioada 28 septembrie – 27 octombrie 2025. În același timp, a fost respinsă cererea inculpatei de înlocuire a detenției cu arestul la domiciliu.
Mihaela Gîlcă este cercetată pentru tentativă de omor, faptă prevăzută de Codul Penal și pedepsită cu ani grei de închisoare.
Solutia pe scurt: Admite propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani în dosarul nr. 185/142/P/2025. În temeiul art. 236 raportat la art. 234, art. 223 alin. 2 și art. 202 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, prelungește măsura arestării preventive luată prin încheierea penală nr. 51 din 29.08.2025 a Tribunalului Botoşani, rămasă definitivă prin necontestare, față de inculpata Gîlcă Mihaela pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 rap. la art. 188 alin. 1, 2 din Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28.09.2025 până la data 27.10.2025, inclusiv. Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulată de inculpată prin apărător ales.