ADS
ADS
ADS
Mihai Dimian preia portofoliul Educației. Jurământul, astăzi la Cotroceni
By Administrator
Published on 03/03/2026 16:06
STIRI

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat marți decretul de numire în funcția de membru al Guvernului a lui Mihai Dimian, care preia portofoliul Educației și Cercetării. Ceremonia de depunere a jurământului este programată astăzi, de la ora 16:00.

Mihai Dimian nu are apartenență politică declarată, iar numele său a fost propus de premierul Ilie Bolojan, fiind susținut de PNL, notează StirileProTV.

Cine este Mihai Dimian

În vârstă de 51 de ani, Mihai Dimian este rectorul Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, funcție pe care o ocupă din 2024. Anterior, în perioada 2012–2024, a fost prorector responsabil cu activitatea de cercetare științifică.

Este licențiat în matematică și fizică și deține un doctorat în inginerie electrică obținut în Statele Unite, la University of Maryland.

Între 2006 și 2016 a activat ca profesor asistent și profesor asociat – conducător de doctorat la Howard University.

Distincții și funcții naționale

Noul ministru are în palmares mai multe distincții academice, printre care Premiul Academiei Române „Constantin Miculescu” (2014), titlul „Profesor Bologna” (2007, 2016) și premiul „Profesorul Anului” acordat de studenții Facultății de Inginerie, Arhitectură și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Howard.

De asemenea, este președinte/vicepreședinte al Comisiei de Electronică, Telecomunicații și Nanotehnologii din cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și a fost membru în mai multe structuri naționale dedicate cercetării și învățământului superior.

Potrivit PNL, „formarea sa şi experienţa acumulată în instituţii de top din Europa şi Statele Unite ale Americii conturează profilul unui lider universitar cu viziune globală şi angajament ferm pentru consolidarea educaţiei şi cercetării din România”.

Mihai Dimian are, totodată, o colaborare constantă cu învățământul preuniversitar, fiind implicat în organizarea de olimpiade, concursuri și tabere de știință pentru elevi.

Numirea sa vine într-un moment cheie pentru sistemul educațional, marcat de reforme și de pregătirea pentru noul an școlar.

 

Comments