ADS
ADS
ADS
Porci mistreți găsiți în putrefacție. Suspiciuni de pestă porcină
By Administrator
Published on 19/03/2026 08:59
STIRI
Foto: Arhiva

Șapte porci mistreți au fost găsiți morți, miercuri, pe un fond de vânătoare din comuna Hănești, județul Botoșani. Cadavrele, aflate în stare de putrefacție, au fost descoperite în timpul lucrărilor agricole din zonă.

Potrivit primelor informații, există suspiciuni că animalele ar fi murit din cauza pestei porcine africane, însă diagnosticul va fi confirmat doar după analizarea probelor prelevate de medicii sanitar-veterinari.

Mistreții au fost găsiți în lanurile de porumb recoltate în cursul zilei de miercuri, iar autoritățile nu exclud posibilitatea ca numărul acestora să crească pe măsură ce lucrările agricole continuă în zonă.

Directorul DSVSA Botoșani, Teodor Harabagiu, a precizat că astfel de cazuri au mai fost semnalate în același fond de vânătoare.

„E același fond de vânătoare pe care apar cazuri de mortalitate. Au stat până acum în porumb”, a declarat acesta.

Autoritățile monitorizează situația și urmează să stabilească măsurile necesare în funcție de rezultatele analizelor de laborator.

 

Ascultă NewsRadio Botoșani LIVE – cele mai noi știri și cea mai bună muzică:

https://newsradio.ro/page/3187015/ascult-live-newsradio-botoani/

 

Comments