Pâinea și produsele de panificație ar putea înregistra scumpiri în perioada următoare, pe fondul creșterii costurilor de producție, în special cele legate de energie și transport, avertizează reprezentanții industriei.
Declarațiile vin din partea președintelui Rompan, Aurel Popescu, care a precizat că majorările ar putea ajunge până la 10% până la finalul lunii, notează EVZ.ro.
„Se pare că da, pentru că, din păcate, Guvernul nu s-a gândit la industria alimentară și este foarte grav ceea ce se întâmplă. Noi suntem cei care băgăm mâna în buzunarul cetățeanului. Avem 15-20% ponderea cheltuielilor energetice în total preț de cost și nu putem susține această situație mult timp.”
Potrivit acestuia, presiunea asupra producătorilor este generată în principal de creșterea prețurilor la energie și combustibil, care influențează direct întreg lanțul de producție și distribuție.
„În momentul de față cred că este cu o cifră, dar dacă se preconizează că motorina va ajunge la 12 - 15 lei litrul, se schimbă datele problemei.”
Reprezentanții industriei susțin că analiza costurilor este deja în desfășurare, iar o decizie privind ajustarea prețurilor ar putea fi luată în perioada imediat următoare.
„Noi deja contabilizăm plusurile de costuri care au apărut și foarte curând o să trebuiască să ieșim să facem ce trebuie.”
Pentru a limita impactul asupra consumatorilor, Rompan a propus Guvernului mai multe măsuri, printre care reducerea accizei și a TVA pentru combustibil, acces la energie la preț de producător și acordarea unor scheme de sprijin pentru industria alimentară.
„Este foarte simplu. Am propus Guvernului reducerea accizei și a TVA pentru combustibil, acces la energie la preț de producător și acordarea unor scheme de sprijin pentru industria alimentară.”
În lipsa unor intervenții, reprezentanții sectorului avertizează că scumpirile ar putea continua, afectând direct bugetele gospodăriilor, în condițiile în care pâinea rămâne unul dintre produsele de bază în consumul zilnic.
Ascultă NewsRadio Botoșani LIVE – cele mai noi știri și cea mai bună muzică:
https://newsradio.ro/page/3187015/ascult-live-newsradio-botoani/