ADS
ADS
ADS
Mitropolitul Moldovei, așteptat într-o localitate din Botoșani
By Administrator
Published on 21/03/2026 09:56
STIRI

Comunitatea din Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Dorobanți, se pregătește pentru un eveniment deosebit, prilejuit de vizita pastorală a Teofan Savu, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Evenimentele vor avea loc în weekendul 21–22 martie 2026, iar credincioșii sunt invitați să participe la slujbele și momentele de rugăciune organizate cu acest prilej.

Părintele paroh Șerban Ilie-Iulian îi așteaptă pe enoriași la acest eveniment, considerat un prilej de întărire sufletească și comuniune.

Programul manifestărilor este următorul:

Sâmbătă, 21 martie 2026

  • ora 16:30 – primirea oficială a ierarhului;
  • ora 17:00 – Taina Sfântului Maslu, oficiată de Mitropolit, alături de un sobor de preoți;

Duminică, 22 martie 2026

  • ora 08:30 – întâmpinarea ierarhului;
  • ora 09:00 – Sfânta Liturghie, oficiată de ÎPS Teofan, împreună cu preoți și diaconi.

La finalul slujbei de duminică, credincioșii sunt invitați să participe la o agapă.

 

Comments