ADS
ADS
ADS
Simularea Bacului începe pe fondul protestelor din Educație
By Administrator
Published on 23/03/2026 09:03
STIRI

Simularea examenului de Bacalaureat 2026 începe luni, în peste 95% dintre unitățile de învățământ din țară, potrivit datelor transmise de Ministerul Educației și Cercetării.

Conform statisticilor oficiale, simularea este organizată în 1.364 de unități de învățământ, reprezentând 95,59% din total, iar peste 143.000 de elevi sunt înscriși în platformă. Alte 63 de licee, adică 4,41%, au anunțat că nu vor participa la această etapă.

Prima probă, cea la Limba și literatura română, are loc luni, iar simularea se va desfășura în perioada 23 – 26 martie. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 08:30, iar probele încep la ora 09:00. Timpul de lucru este de trei ore din momentul în care subiectele au fost distribuite.

Elevii vor susține teste la disciplinele specifice profilului, printre care: matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, dar și la discipline socio-umane, precum logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie. De asemenea, elevii care au studiat în limbile minorităților naționale vor susține proba la limba și literatura maternă.

Simularea are loc în contextul protestelor din sistemul de învățământ. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația „Spiru Haret” au anunțat că protestele vor continua și în perioada desfășurării simulărilor.

 

Ascultă NewsRadio Botoșani LIVE – cele mai noi știri și cea mai bună muzică:

https://newsradio.ro/page/3187015/ascult-live-newsradio-botoani/

Comments