Delgaz Grid anunță întreruperi temporare ale alimentării cu energie electrică, astăzi, 24 martie 2026, pentru efectuarea unor lucrări la instalațiile de distribuție.
Intervențiile vor afecta municipiul Botoșani, dar și localități din județ, potrivit programului transmis de companie.
Astfel, în municipiul Botoșani, pe strada Gării, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în intervalul 08:00 – 16:00. Sunt vizați consumatorii din zona Gării și de pe strada Calea Națională, în perimetrul aferent acestei zone.
În localitatea Flondora, întreruperea este programată între orele 09:00 și 17:00 și va afecta zona PTA 1 Flondora, plecarea 2, de la transformator până la ieșirea din localitate spre Manoleasa.
Tot astăzi, în localitățile Cristinești și Dămileni, alimentarea cu energie electrică va fi sistată în intervalul 09:30 – 17:30, fiind vizată zona PTA 3 Cristinești.
Reprezentanții Delgaz Grid precizează că lucrările pot fi reprogramate în cazul apariției unor situații neprevăzute în rețelele electrice.
Pentru informații suplimentare, consumatorii pot apela gratuit numărul TelVerde 0800 800 929.
Ascultă NewsRadio Botoșani LIVE – cele mai noi știri și cea mai bună muzică:
https://newsradio.ro/page/3187015/ascult-live-newsradio-botoani/