Simularea examenului național de Bacalaureat 2026 continuă marți cu proba obligatorie a profilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
Luni s-a desfășurat prima probă scrisă, la Limba și literatura română, iar elevii urmează să susțină miercuri proba la alegere a profilului și specializării. Joi este programată proba scrisă la limba și literatura maternă pentru elevii aparținând minorităților naționale, notează StirileProTV.
Simularea se desfășoară în 1.364 de unități de învățământ, reprezentând 95,59% din total, iar numărul estimativ al elevilor înscriși depășește 143.000. Potrivit Ministerului Educației, 63 de licee, adică 4,41% din total, au anunțat că nu participă la simulare. De asemenea, peste 60.500 de elevi au participat deja la simulări organizate la nivel local.
Probele încep la ora 9:00, moment în care sunt distribuite subiectele în fiecare sală, iar accesul elevilor este permis până la ora 8:30. Timpul alocat pentru rezolvarea subiectelor este de trei ore, calculate din momentul finalizării distribuirii acestora.
Simularea probelor scrise se organizează la mai multe discipline, printre care limba și literatura română, matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, dar și la discipline socio-umane, precum logică, psihologie, economie, sociologie și filosofie.
Simularea Bacalaureatului are loc în contextul protestelor declanșate de sindicatele din Educație, nemulțumite de măsurile de austeritate adoptate de Guvern. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au îndemnat cadrele didactice să continue protestele și în această perioadă.
Ascultă NewsRadio Botoșani LIVE – cele mai noi știri și cea mai bună muzică:
https://newsradio.ro/page/3187015/ascult-live-newsradio-botoani/