O femeie care lucra de peste 20 de ani ca asistent comunitar la Primăria orașului Ștefănești, din județul Botoșani, este cercetată penal după ce ar fi fost implicată într-o rețea de contrabandă cu țigări.
Cazul a ieșit la iveală în urma unor descinderi de amploare desfășurate vineri în orașul Ștefănești, unde peste 100 de forțe de ordine au participat la acțiuni pentru destructurarea unor grupări implicate în activități ilegale.
Potrivit anchetatorilor, femeia, deși figura la serviciu și era remunerată de primărie, ar fi transportat țigări aduse ilegal din Republica Moldova.
În timpul perchezițiilor efectuate în urmă cu câteva zile, aceasta ar fi fost implicată într-un incident cu un polițist, pe care l-ar fi agresat, și ar fi distrus probe din dosar, respectiv țigările vizate de anchetă.
Femeia este cercetată în prezent pentru contrabandă și fals intelectual, iar ancheta vizează și alte infracțiuni, precum sustragerea sau distrugerea de probe și complicitatea la astfel de fapte.
În cadrul aceleiași acțiuni, șase persoane au fost reținute, urmând ca acestea să fie plasate sub control judiciar.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor persoanelor implicate.