ADS
ADS
ADS
Investiție majoră în infrastructură: aproape 50 km de drum vor fi refăcuți
By Administrator
Published on 07/04/2026 07:32
STIRI

Aproape 50 de kilometri de drum județean din Botoșani vor fi modernizați în cadrul unui proiect major de infrastructură, iar lucrările urmează să înceapă în perioada imediat următoare.

Este vorba despre drumul județean DJ 282, care traversează localitățile Hănești, Vlăsinești, Săveni, Drăgușeni, Coțușca și Rădăuți Prut și asigură legătura cu Vama Rădăuți Prut, la granița cu Republica Moldova.

Investiția este finanțată prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027, gestionat de ADR Nord-Est, și are o valoare totală de peste 339,7 milioane de lei, din care peste 256 de milioane reprezintă fonduri europene nerambursabile.

Proiectul prevede modernizarea a 48,799 kilometri de drum, realizând conexiunea cu axa rutieră strategică Botoșani–Iași și facilitând accesul către punctul de frontieră de la Rădăuți Prut. Lucrările trebuie finalizate până la 31 mai 2027.

Tronsonul este împărțit în trei loturi. Primul lot, cu o lungime de 10,576 km, va fi executat de asocierea dintre Transilvania Grand Construct SRL și Vulturi SRL Botoșani, având o durată de execuție de 20 de luni. Loturile 2 și 3, cu lungimi de 22,771 km și 15,452 km, vor fi realizate de asocierea Big Conf SRL și Construct Com SRL Botoșani, în termen de 24 de luni.

Pe lângă modernizarea carosabilului, proiectul include lucrări complexe de infrastructură: consolidări de teren pe aproximativ 1,8 kilometri, realizarea a peste 2 kilometri de drenuri, reabilitarea a cinci poduri și a zeci de podețe, dar și amenajarea a 26 de parcări și stații de autobuz.

De asemenea, sunt prevăzute 25 de kilometri de trotuare în intravilan și 16 kilometri de piste pentru biciclete. Pentru creșterea siguranței rutiere, zece intersecții importante vor fi modernizate și iluminate cu panouri solare, iar pe anumite sectoare vor fi montate parapete metalice.

Proiectul include și instalarea a patru stații de încărcare electrică, contribuind astfel la adaptarea infrastructurii la cerințele de mobilitate modernă și la reducerea impactului asupra mediului.

 

Comments