Un accident rutier s-a produs, marți dimineață, pe DJ 282 A, în localitatea Ionășeni, unde un autoturism a fost implicat într-un eveniment soldat cu rănirea unei tinere.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Garda de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Salvatorii au constatat că nu existau persoane încarcerate.
Victima, o tânără de 19 ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportată la spital pentru investigații suplimentare.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.