Un elev din Botoșani a obținut locul I la Campionatul Național de Perechi la Go, confirmând încă o dată nivelul ridicat al tinerilor pasionați de acest joc strategic.
Ștefan Rotăriță a câștigat locul I la Campionatul Național de Perechi – Curtea de Argeș, competiție desfășurată în perioada 6–7 aprilie 2026, la care au participat 26 de jucători, organizați în 13 perechi.
Elev la Colegiul Național A. T. Laurian din Botoșani, acesta a participat de-a lungul timpului la numeroase turnee, obținând rezultate remarcabile și contribuind la promovarea jocului de Go în România.
Ștefan Adrian Rotăriță a început să practice acest sport al minții în cadrul „Clubului de GO” Botoșani, organizat la Biblioteca Județeană, unde și-a dezvoltat abilitățile strategice sub îndrumarea unor pasionați ai acestui joc.
Go este un joc străvechi de strategie și tactică, originar din China, cu o istorie de peste 4.000 de ani. Cu aproximativ 46 de milioane de jucători la nivel mondial și 75 de federații sportive naționale, acesta este considerat unul dintre cele mai complexe și apreciate jocuri de logică, fiind extrem de popular în țări precum China, Coreea de Sud și Japonia.