Salina Turda este deschisă în perioada Paștelui și îi așteaptă pe turiști cu activități speciale și zone de relaxare.
În aceste zile de sărbătoare, numeroși vizitatori au ales să petreacă timpul liber într-un mod diferit, iar salina a devenit una dintre destinațiile preferate.
În interiorul salinei, turiștii au la dispoziție numeroase activități, iar copiii au la dispoziție un parc de joacă.
De asemenea, cei interesați pot face o plimbare cu barca, timp de aproximativ 20 de minute, costul fiind de 50 de lei pentru trei persoane.
O atracție aparte este o galerie care poate fi vizitată doar de două ori pe zi, însoțită de ghid, unde pot fi admirate cristale de sare formate natural, unice în Europa.
Pentru perioada Paștelui au fost pregătite și activități speciale pentru copii. „Se va organiza vânătoarea de ouă duminică și luni, începând cu ora 12:30, iar cei mici sunt bineveniți să adune comorile dulci. Acest eveniment este organizat gratuit”, a declarat Daiana Serestely, reprezentant al salinei.
Salina Turda este deschisă zilnic între orele 09:00 și 17:00.