Un bărbat în vârstă de 64 de ani a murit, în Noaptea de Înviere, după ce i s-a făcut rău în timpul slujbei oficiate la Biserica Izvorul Tămăduirii.
Botoșăneanul participa la slujbă alături de soție și fiică, însă, la un moment dat, a început să se simtă rău, iar cei din jur au alertat autoritățile.
Primii care au intervenit au fost jandarmii aflați în zonă, care au început imediat manevrele de resuscitare, până la sosirea echipajului medical.
Cadrele de la Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani l-au găsit în stop cardio-respirator, cu fibrilație ventriculară. „Bărbatul a fost găsit în stop cardiorespirator, fibrilație ventriculară. S-au aplicat manevre de resuscitare, șocuri electrice externe și a fost transportat în UPU în curs de resuscitare”, a declarat purtătorul de cuvânt, Carmen Răgoșcă.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Mavromati, unde medicii au continuat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, acesta nu a mai putut fi salvat.
Potrivit celor prezenți, botoșăneanul era un credincios cunoscut și participase la slujba de Înviere pentru a lua parte la momentul religios, la care a fost prezent și PS Nichifor Botoșăneanul.
„Dumnezeu să îl ierte. A căzut în fața mea și am asistat îngrozită la toată această tragedie. Dumnezeu să întărească această familie greu încercată!”, a mărturisit o femeie aflată la slujbă.