Valorile termice cresc în toată țara, însă vremea rămâne schimbătoare, cu înnorări temporare, ploi slabe izolate și intensificări ale vântului.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), temperaturile maxime vor ajunge până la 22 de grade, iar cele minime se vor încadra între 0 și 10 grade.
Cerul va fi temporar noros, iar ploile slabe își vor face apariția izolat, în special în vestul țării și la munte. Vântul va sufla slab și moderat, dar va avea intensificări în sudul Banatului, unde rafalele vor atinge 50–70 km/h, iar în zona montană vor ajunge la 80–90 km/h. Local, și în restul teritoriului, se vor semnala rafale de 40–45 km/h.
În județul Botoșani, cerul va avea înnorări temporare în prima parte a zilei, urmând să se însenineze spre seară. Temperaturile vor atinge 13–15 grade la amiază, iar vântul va sufla slab dinspre nord-est, cu rafale de 30–35 km/h.
La munte, vremea va fi în general instabilă, cu precipitații slabe izolate, care pe creste vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări în zonele înalte, unde rafalele pot ajunge la 80–90 km/h.