ADS
ADS
ADS
Urmărire ca în filme de Paște: doi tineri au încercat să fugă de poliție cu un ATV
By Administrator
Published on 14/04/2026 10:00
STIRI

Doi tineri din județul Botoșani au încercat să fugă de polițiști cu un ATV, în prima zi de Paște, însă au fost prinși după o urmărire de aproximativ un kilometru.

Incidentul a avut loc pe DN29A, în localitatea Poiana, comuna Zvoriștea, județul Suceava, unde polițiștii au efectuat semnal de oprire unui ATV care circula din direcția Suceava–Dorohoi. Persoana care conducea vehiculul a accelerat, încercând să se sustragă controlului.

Oamenii legii au pornit în urmărirea acestuia, iar după aproximativ un kilometru, tânărul a încercat să părăsească drumul și să fugă pe un teren viran. ATV-ul a rămas însă împotmolit în șanțul de pe marginea drumului, moment în care cei doi ocupanți au fost prinși și imobilizați de polițiști.

În urma verificărilor, s-a stabilit că vehiculul era condus de un tânăr pe nume Ovidiu, posesor al unui permis emis de Marea Britanie, iar pasager era un alt tânăr, Romică, ambii din județul Botoșani.

Deoarece acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” pentru recoltarea probelor biologice.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Comments