Florica Rotariu, învățătoare cu o carieră de peste patru decenii, a încetat din viață la vârsta de 68 de ani.
Învățământul botoșănean este în doliu după dispariția Floricăi Rotariu, cadru didactic care și-a dedicat întreaga activitate formării generațiilor de elevi. Aceasta s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani, după o perioadă de suferință.
Născută pe 11 februarie, Florica Rotariu a absolvit Liceul Pedagogic din Suceava în anul 1978, debutând ulterior în învățământ la Grădinița Păun din Mihălășeni. Pe parcursul carierei, și-a continuat pregătirea profesională, urmând cursuri la Universitatea Petre Andrei din Iași și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava.
Activitatea sa didactică s-a desfășurat, printre altele, la Școala nr. 3 Pomârla, unde a predat timp de nouă ani, iar ulterior la Școala Gimnazială nr. 1 Botoșani, instituție în care a activat timp de aproximativ două decenii. Din anul 2008, a făcut parte din colectivul Școlii Gimnaziale nr. 11 Botoșani.
De-a lungul carierei, Florica Rotariu a ocupat și funcția de inspector pentru învățământul primar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, contribuind la coordonarea activității didactice la nivelul județului.
Cunoscută pentru profesionalismul și echilibrul său, aceasta a rămas în memoria colegilor și a elevilor ca un dascăl dedicat, implicat în formarea și educarea copiilor.
