Vremea se va menține instabilă în cea mai mare parte a țării, în special în estul Olteniei, în majoritatea zonelor din Muntenia, în sud-vestul Moldovei, dar și în regiunile de deal și de munte.
Meteorologii anunță înnorări temporar accentuate, averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. În restul teritoriului, fenomenele de instabilitate atmosferică vor apărea pe arii restrânse și vor avea o intensitate mai redusă.
Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 18 grade.
În județul Botoșani, cerul va rămâne acoperit pe parcursul întregii zile. Vântul va sufla slab până la moderat dinspre sud-est, cu rafale estimate la 25–30 km/h. Valorile termice maxime vor fi cuprinse între 21 și 24 de grade Celsius.
La munte, vremea va fi deosebit de instabilă. Sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelii cu viteze de 50–70 km/h. De asemenea, există condiții pentru căderi de grindină de mici și posibil medii dimensiuni. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot ajunge la 15–25 l/mp, iar izolat chiar peste 30–40 l/mp.