Reprezentanții PNL Botoșani i-au cerut primarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, să renunțe la proiectul privind autorizarea și funcționarea sălilor de jocuri de noroc din oraș.
Președinta PNL Botoșani, avocata Ionela Aiftincăi, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că nu există motive pentru menținerea sălilor de jocuri de noroc în municipiu.
Subiectul a fost discutat și în ședința extraordinară a Consiliului Local, unde primarul Cosmin Andrei a reacționat la criticile formulate de liberali.
„Dar să vină reprezentanții Partidului Național Liberal în Consiliul Local să critice decizia mea în acord cu decizia prim-ministrului României, președintele dumneavoastră de partid, care nu interzice activitatea, mi se pare complet greșit. Să interziceți o libertate a cetățenilor și o activitate economică în același timp. Exact asta aveți dumneavoastră în doctrină! Drepturile și libertățile cetățenești și sprijinirea activităților economice”, a declarat Cosmin Andrei.
În cadrul aceleiași ședințe, edilul a susținut că economia locală traversează o perioadă dificilă și a făcut referire la scăderea încasărilor din taxe și impozite.
„Am primit astăzi încasările pe care le-a făcut Primăria municipiului Botoșani, pe luna trecută. Cea mai importantă sursă a noastră de venit este impozitul pe venit, care reprezintă 10% din salariile colectate la nivel municipal. Este o sumă cu 4,5 milioane de lei mai mică decât anul trecut”, a precizat primarul.
Proiectul de hotărâre privind autorizarea și condițiile de funcționare ale operatorilor de jocuri de noroc a fost supus votului în ședința online a Consiliului Local.
Inițial, în sală au fost anunțate 12 voturi „pentru”, o abținere și 10 voturi „împotrivă”, ceea ce ar fi însemnat adoptarea proiectului.
Ulterior însă, după centralizarea electronică a voturilor, aparatul de specialitate al Consiliului Local a constatat că proiectul a primit doar 11 voturi favorabile, o abținere și 10 voturi împotrivă, insuficiente pentru adoptare.
În aceste condiții, proiectul nu a trecut, iar primarul Cosmin Andrei a anunțat că va convoca o nouă ședință extraordinară săptămâna viitoare pentru reluarea dezbaterilor.