Licitația pentru lucrările de consolidare seismică și eficientizare energetică a Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță" din Șendriceni a fost reluată vineri, după ce procedura fusese anulată în urmă cu câteva săptămâni din cauza unor deficiențe în documentația tehnică.
Potrivit documentației publicate, contractul vizează atât serviciile de proiectare, cât și execuția lucrărilor. „Obiectul contractului îl constituie achiziția de servicii de proiectare pentru elaborare Proiect Tehnic de Execuție, Detalii de Execuție, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru realizarea obiectivului de investiții cu titlul «Consolidare seismică și creșterea eficienței energetice a clădirii Liceului Tehnologic Alexandru Vlahuță din Șendriceni»", se arată în caietul de sarcini.
Proiectul are ca scop consolidarea clădirii pentru creșterea rezistenței la cutremur, dar și reducerea consumului de energie al unității de învățământ. Firma câștigătoare va trebui să întocmească proiectul tehnic de execuție, detaliile tehnice, să asigure asistența pe perioada lucrărilor și în perioada de garanție, dar și să execute efectiv investiția. Valoarea estimată a contractului este de 39.954.335 de lei fără TVA.