Un control efectuat duminică în comuna Havârna s-a încheiat cu deschiderea unui dosar penal. La volanul mașinii verificate de polițiști se afla o tânără de 27 de ani, din municipiul Dorohoi, care nu obținuse permis pentru nicio categorie de vehicule.
Pentru că aceasta prezenta indicii că ar fi consumat alcool, agenții au supus-o testării cu etilotestul. Aparatul a indicat o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânăra a fost transportată ulterior la spital, unde i-au fost recoltate probe de sânge. Analizele vor indica nivelul alcoolemiei.
Verificările au mai arătat că autoturismul îi fusese încredințat pentru a fi condus de un tânăr în vârstă de 34 de ani.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, cercetările vizează conducerea unui vehicul fără permis, conducerea sub influența alcoolului și încredințarea unei mașini unei persoane care nu are dreptul de a conduce.