ADS
ADS
ADS
Eveniment religios la Buimăceni. Programul slujbei de târnosire
By Administrator
Published on 26/09/2026 09:55
STIRI

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Parohia Buimăceni, comuna Albești, va fi resfințită mâine, duminică, 27 septembrie, de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Ierarhul va sluji alături de un sobor de preoți și diaconi. Slujba încheie mai mulți ani de lucrări de consolidare și restaurare a lăcașului de cult, ridicat în 1888.

Programul religios începe în această seară, de la ora 18:00, cu slujba Privegherii, care va cuprinde sfințirea apei, Vecernia, Litia și Utrenia.

Mâine, pelerinii și oficialitățile vor fi primiți în curtea bisericii începând cu ora 07:15. Organizatorii îi îndeamnă pe credincioși să poarte, dacă au posibilitatea, costume tradiționale.

Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul va fi întâmpinat între orele 08:15 și 08:30, după care va începe slujba de târnosire. Aceasta va cuprinde înconjurarea bisericii, ungerea zidurilor exterioare cu Sfântul și Marele Mir, stropirea lor cu apă sfințită și sfințirea Sfintei Mese din Altar.

În Sfânta Masă vor fi așezate moaște, după care aceasta va fi spălată cu apă de trandafir și unsă cu Sfântul Mir. Vor fi sfințite apoi pictura interioară și catapeteasma. Slujba de târnosire se va încheia cu Sfânta Liturghie Arhierească.

În prima zi, credincioșii vor putea intra în Sfântul Altar pentru închinare până la ora 20:00. Programul pentru zilele următoare va fi anunțat de parohie. Potrivit tradiției ortodoxe, în ziua sfințirii unei biserici, toți cei prezenți, bărbați, femei și copii, au binecuvântarea de a trece prin Sfântul Altar și prin fața Sfintei Mese. La plecare, participanții vor primi câte un pachet.

 

Comments