FC Botoșani joacă, sâmbătă, cu Sepsi OSK. Marius Croitoru, despre echipa adversă: E și normal să plece ca favoriți
03/12/2020 14:31 in STIRI

FC Botoșani va juca sâmbătă cu Sepsi OSK, într-un meci care contează pentru etapa a 12-a a Ligii 1. Pentru această partidă, antrenorul FC Botoșani are tot lotul valid și susține că are mare încredere în elevii săi. Despre jucătorii care au fost afectați de COVID-19, antrenorul Marius Croitoru spune că au avut dureri musculare, dar sunt puternici și trec peste.

„Două echipe foarte bune, una, Sepsi, e în formă foarte bună, este pe un loc de playoff, e un loc meritat, meritoriu pentru ei, pentru tot ceea ce se întâmplă la ei în acest moment și ca investiție, ca joc, ca rezultat, este și normal. Noi am suferit puțin în acest început de campionat, dar este un meci între două echipe care joacă foarte bine fotbal”, a declarat Marius Croitoru în cadrul unei conferințe de presă.

El susține că Sepsi este echipa favorită în meciul care va avea loc sâmbătă, 5 decembrie, de la 14.30.

„Sunt locul patru, vin după rezultate bune, au un lot valoros, numeros și e și normal să plece ca favoriți”, a mai spus antrenorul.

 

 

 

 

 

https://www.botosaninews.ro/460667/sport/fc-botosani-joaca-sambata-cu-sepsi-osk-marius-croitoru-despre-echipa-adversa-e-si-normal-sa-plece-ca-favoriti/

COMMENTS