Protest cu zeci de cadre medicale în fața Prefecturii Botoșani
12/01/2021 14:50 in STIRI

Peste 50 de cadre medicale botoșănene au protestat, marți, în fața Prefecturii, nemulțumirile fiind de natură salarială. Protestatarii au purtat pancarte cu mai multe mesaje, printre salariații nemulțumiți numărându-se și cei de la TESA.

Ei cer aducerea sporurilor la nivelul decembrie 2020. aplicarea legii salarizării pentru restul bugetarilor. Protestatarii s-au plâns și de condiții grele de muncă și de stres pe perioada pandemiei.

"Vreau să fiu solidară cu toți colegii din Sanitas. Sunt sinceră: eu sunt asistent medical și am un salariu decent, dar sunt categorii de personal, mă refer la personal auxiliar fără de care nu putem să ne desfășurăm o activitate decentă mai ales în condiții de pandemie unde e așa de greu de lucrat, care merită și ei să meargă pe făgașul normal al grilei de salarizare. Nu merităm ca în acest moment de criză pandemică, să nu fim motivați de salarii decente, de drepturile care ni se cuvin”, a declarat un cadru medical.

Revendicările salariaților din sănătate vizează adoptarea unor măsuri necesare pentru protecția sănătății și securității salariaților din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale și umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariați nou infectați SARS-CoV-2 și, mai ales, decedați din cauza COVID-19, respectarea dreptului legal la pensia de urmaș pentru copiii colegilor decedați la datorie, creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022, anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020, raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale și acordarea tuturor sporurilor pentru condiții de muncă la nivel maxim.

De asemenea, se mai cere acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toți salariații din sănătate, acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei și plata orelor suplimentare, pentru toți lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele, plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază.

Reașezarea asistentelor medicale în grila de salarizare în sensul creșterii locului pe care-l ocupă în ierarhia salarială, corespunzător locului pe care-l au în echipa medicală, respectiv contribuției la tratamentul și îngrijirea pacienț și posibilitatea lucrătorilor din sănătate de a beneficia de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieșire la pensie) proporțional cu activitatea desfășurată peste norma de bază sunt alte revendicări ale sindicatelotr din sănătate.

Angajații din sistemul sanitar botoșănean vor ieși și joi în stradă. Acțiunile sunt organizate de Sanitas Botoșani și Sindicatul Solidaritatea Sanitară Botoșani.

COMMENTS